Poveștile
încrederii
Violența online are multe forme, dar toate au ceva în comun: sădesc în tine rușine, furie, neputință și sentimentul că niciodată nu vei mai putea să ai încredere în cineva.
Conexiunea cu cele ca tine e primul pas pentru a depăși trauma. Citește mai jos povești de violență în mediul online și vei vedea că nu ești singură, vei învăța cum să te ferești.
Știm că îți dorești să te simți protejată, de aceea te invităm să-ți scrii povestea anonim. Nu colectăm date cu caracter personal! Ne dorim ca aici să te simți în siguranță și îți oferim toată empatia și suportul nostru.
Violența online sădește în tine rușine, furie, neputință și neîncredere.
Conexiunea cu cele care au trecut prin ea e primul pas pentru a depăși trauma.
Citește mai jos povești de violență digitală și vei vedea că nu ești singură, vei învăța cum să te ferești.
Știm că îți dorești să te simți protejată, de aceea te invităm să-ți scrii povestea anonim.
Scrie!Dă-le curaj și altor persoane cu experiențe similare să înceapă vindecarea.
Scrie ce ți s-a întâmplat!
Ai tot sprijinul și empatia noastră.
Dacă aș pune la inimă toate mesajele și comentariile pe care le-am primit în ultimii 4 ani pe Instagram… n-aș mai fi aici. La început m-au îngrozit, mă întrebam ce-am făcut să merit cuvintele alea?
”Tu nu ești femeie, ești Jabba the Hut!”. Sau ”să-mi spui când ieși pe stradă, să mă ascund!”. ”Femeile care au peste 60 de kile n-ar trebui să poarte colanți”.
”Ce ai pe tine, e pelerină sau e un cort de 4 persoane?!”.
Mult timp am crezut că merit asta. Că e vina mea, că n-am voință să slăbesc, că ar trebui să renunț la pasiunea mea pentru design vestimentar, că n-o să fac față la atâta ură. Am avut insomnii, un început de bulimie, m-am izolat de colegi și de prieteni.
Dar cea mai bună prietenă a mea a insistat să merg la o consilieră tare faină, care m-a ajutat să-mi revin. Acum am început să merg la niște întâlniri de grup cu alte fete care au trecut prin asta și mă simt sprijinită.
Fiți voi însevă, aveți încredere și nu renunțați la voi!
Fostul meu iubit adora să-mi facă fotografii. Mai ales când relația noastră era la început, știți cum e, mă ruga să-i pozez în toate felurile. M-am simțit flatată, nimeni nu mă admirase atât de mult înainte, și nu mi s-a părut ciudat că vrea să aibă poze și filme cu mine dezbrăcată, în ipostaze intime. De aici până la filmări cu noi 2 în pat a fost doar un pas – natural, cum părea atunci. El călătorea mult cu serviciul și spunea că vrea să mă simtă lângă el chiar și când e departe.
Când i-am zis că vreau să ne despărțim m-a amenințat că le trimite la toți cunoscuții mei. I-am zis că n-are decât, asta îl reprezintă pe el, nu pe mine. Nu credeam că are curaj. Dar apoi a făcut un cont pe PornHub cu numele meu și a postat acolo toate filmulețele… Când am aflat mi s-au înmuiat picioarele. Mai ales că nu știam ce să fac, cum să ies din coșmarul ăsta. Apoi, când a făcut și un cont fals de Facebook cu numele și cu pozele mele, am vrut să mă sinucid. Efectiv nu mai aveam curaj să dau ochii cu niciun cunoscut.
Am avut noroc de o psiholoagă. Ea mi-a recomandat și o avocată, așa am aflat că ceea ce-mi făcuse mie M. (fostul) era ilegal, și am deschis proces. Ce să zic… e de durată, iar eu încă îmi revin, dar măcar acum știu că se poate trăi și cu asta.
Mie mi-a fost foarte greu să îmi dau seama că ceea ce mi se întâmplă nu e ok, fiindcă agresorul era chiar soțul meu. Ne-am cunoscut în liceu, a fost prima mea iubire, a fost o vreme când aveam încredere totală în el. Dar după ce ne-am căsătorit s-a schimbat, a devenit tot mai gelos. La aniversarea de 3 ani mi-a făcut cadou un telefon scump – am fost foarte încântată atunci, mi s-a părut așa un gest frumos de iubire! Doar că apoi a început să mi-l ceară ca să instaleze tot felul de programe – ”pentru siguranța ta”, zicea el. ”Doar nu vrei să intre vreun hacker pe telefonul tău”. Îmi spunea să nu-mi dezactivez locația, dacă, doamne-ferește, mă răpește cineva?
El mi-a dat parola de la telefonul lui și am simțit că trebuie să fac la fel, că doar nu aveam nimic de ascuns. La început m-am simțit așa de bine! Cineva se interesa de mine, îmi purta de grijă. Nu o mai făcuse nimeni până atunci. La fel am simțit și când a început să mă sune la muncă, să se intereseze dacă îmi fac probleme colegii sau șeful, ce vorbesc cu ei, dacă se poartă frumos cu mine. Mă suna și de câteva ori pe zi. De cele mai multe ori, mă apela video pe WhatsApp, ca să se asigure că sunt bine, spunea el. A vrut sa imi cunoască colegii. Într-o zi, un coleg a făcut o glumă, iar eu am râs. Când am ajuns acasă, am primit prima palmă doar pentru ca am râs la gluma colegului. De atunci, a început să mă apeleze numai video, să îmi ceara telefonul ca să îmi
vadă mesajele; îmi verifica pagina de Facebook, să vadă dacă am prieteni bărbați și îmi spunea că o femeie serioasă nu are de ce să aibă prieteni bărbați…
Nu s-a oprit la prima palmă. A durat trei ani până mi-am făcut curaj să cer ajutor. Alți trei ani până s-a finalizat divorțul și m-am simțit liberă și stăpână pe viața mea.
Povestea aceasta mi-a marcat adolescenta si nici acum, dupa mai bine de 15 ani, nu am uitat nicio secunda tot ce am trait atunci. Incep prin a spune ca la acel moment aveam 16 ani si am crescut intr-o „familie buna”, insa doar cu numele ca in casa la noi domneau ipocrizia si certurile, ai mei pana la urma s-au despartit. Mama era cea mai rece persoana si dupa ce tata a plecat de acasa, si-a rasfrant toti nervii si criticile asupra mea, 24 / 24 desi eram printre cele mai bune din clasa si nu faceam alte probleme. Niciodata nu imi lua nimic decat strictul necesar, nu ieseam nicaieri si viata mea se derula ff mult online. Pana cand intr-o vara l-am intalnit pe EL pe un forum, era cu 4 ani mai mare decat mine si parea perfect din toate punctele ee vedere. Initial vorbeam in mesaje private, apoi ne-am mutat pe messenger, iar zilele si noptile treceau una dupa alta vorbind despre tot si simtind cum ma indragostesc profund de el si el de mine (sau cel putin asa credeam eu). Singura problema era distanta de 400 km, care ne facea sa nu ne putem vedea fizic, mereu apareau fel de fel de scuze ca sa nu vina, iar eu nu puteam merge fiind minora si fara venituri. Dar vorbind atat de mult, ma simteam pentru prima data in viata mea inteleasa si iubita. Eu ii trimiteam mereu poze, am inceput sa ma aranjez mai dragut (pana atunci purtam mai mereu blugi, apoi deodata am facut o pasiune pentru rochii). Insa el imi trimitea extrem de putine poze si niciodata nu foloseam camera video sa ne si vedem, asta mi s-a parut ciudat, dar sincer nici eu nu voiam sa fiu vazuta chiar mereu, ma temeam ca cine ar putea sa ma placa asa (un pic pufoasa si cu aparat dentar). Insa imi doream cu ardoare sa imi pierd virginitatea cu el, dupa ce cu 1 an inainte avusesem prima tentativa esuata cu un prieten bun. Mi se parea ca nu mai e nimeni ca noi si asteptam vara sa merg eu la el (deduceti voi conexiunea cu anotimpul acesta)… Intre timp, mi-a promis ca imi cumpara un telefon nou de ziua mea, nici pana in ziua de azi nu l-am primit :)) Poze noi cu el nu apareau, dar nici eu nu ii ceream. Cumva simteam ca ceva nu e tocmai ok, insa nu voiam sa pierd ce aveam. Iubirea si acceptarea aceea neconditionata nu am mai simtit-o nicicand, desi acum am un sot minunat. Vorbind atat de mult cu el, ii alimentam furia mamei mele si nu o data am adormit plangand cu calculatorul scos din priza din cauza ei, insa da recunosc acum ca exageram cu vorbitul si chiar ajunsesem si la „cyber sex” daca putem spune asa, se intampla destul de des, dar slava Domnului ca niciodata nu i-am trimis poze dezbracata sau altceva. Insa ne certam destul de des, ma facea sa ma simt ultimul om atunci pentru ca orice spuneam sau faceam, vina era a mea. Acum analizand, cred ca ori era psihopat, ori mincinos in serie, ori ambele… „Relatia” noastra a durat 2.5 ani, timp in care niciodata nu ne-am vazut, nu venea la mine din diverse pretexte si cand am mers eu la el, a trebuit sa plece urgent cu munca. Nu pot descrie dezamagirea pe care am simtit-o atunci, simteam ca mai bine mor decat sa ma intorc acasa. Retin ca am facut o pauza mai lunga inainte de BAC si fix cand sa incep probele, m-a cautat iar. Inima mea era pana la cer, am luat note super mari datorita faptului ca am vorbit cu el atunci. Ma bucuram ca merg la facultate in orasul lui si ne vom muta impreuna, insa in perioada despartirii deja decisesem pentru alta facultate mai aproape de casa, asta a fost norocul meu. Pana la urma minciunile au continuat si cand am inceput facultatea, eu deja stiam ca ceva nu e ok cu el, dar il iubeam prea mult si nu stiam cum sa fiu singura… Dar nu am mai indurat si la 19 ani am pus punct relatiei, cu block si tot tacamul. Acum am 31 ani si nu am mai auzit de el de atunci, insa intamplator acum niste ani am aflat ca avea alt nume real, era cu 8 ani mai mare de fapt (nu cu 4 cum a spus), e casatorit si are copil (nu stiu daca avea si cand vorbeam, nu cred pentru ca vorbeam des si era imposibil sa nu auda sotia). Am trait in minciuna si promisiuni inutile pentru ca mi-a oferit ce mi-a lipsit acasa: intelegere, modele bune si acceptare de sine. Nu il voi ierta niciodata pentru cum mi-a rapit capacitatea de a mai spune Te iubesc si pentru fiecare clipa in care am plans pentru cineva care nu exista in realitate. Ii stiu si acum nr de tel, atat de tare m-a marcat… Dar cumva fara el in viata mea in acel moment, nu as fi ajuns cine sunt astazi. A fost un monstru pentru ca i-am permis eu sa fie si l-am alimentat cu nesiguranta mea, insa ce oare a urmarit din toata povestea asta? Ce putea vedea cineva de 24-27 ani la o fata de 16-19 ani? Asta ma tot intreb de cand am aflat varsta lui reala si nu am un raspuns … Nu mi-a cerut niciodata bani, poze sau orice altceva, sa indraznesc sa cred ca chiar contam pentru el in vreun fel sau eram pe post de jucarie? Multe intrebari fara raspuns zac in mine de niste ani si ma bucur ca mi-am putut spune povestea acum, nu am vorbit public despre asta; extrem de putini oameni stiu in ce calvar am stat o buna parte din adolescenta mea, doar pentru ca voiam sa fiu iubita si apreciata pentru ce sunt.
Bună, am început vorbind cu un tip, era foarte ok, pentru început totul era ok, dar foarte posesiv și gelos, nu puteam iesi nicăieri din cauza geloziilor lui, nici măcar cu prietena mea, avea probleme cu nervii, fiind dintr-o familie abuziva, asta văzând asta a învățat…prima oara a ridicat palma la mine crezând ca l-as placea pe prietenul lui, încercând sa ii raspund în timp ce el conducea, am trecut peste zicând ca poate s-a scăpat, a doua oara a venit urmata de o amenințare „taci, ca iti … una” vazusem un video cu el și o colega de a lui in brate și se apropiau mai mult decât trebuie, enervandu-ma am început sa tip, iar el în momentul ala a început sa tipe si sa ma amenințe; nu era la prima gafa dar in timp treceam peste, izbea, tipa, nu doar la mine, ci și la ai lui…si tot timpul eram eu de vina…
Fetelor, nu faceți greșeala mea, nu iertați pentru ca veți ajunge abuzate și lovite și cine stie cum! Aveți grija de voi și in cine va puneți încrederea…
Buna! Vreau sa povestesc ceea ce mi s a întâmplat pt ca nu vreau ca alte fete sa treacă prin asta sau poate chiar mai rau. La 11 ani am avut o relație la distanță cu un bărbat de 21 de ani. Am fost împreună cam 3 luni. Pe parcursul relației imi zicea ca vrea sa faca sex cu mine, eu nu voiam pt ca imi era frica. Imi baga uneori idei în cap sa fug de acasa sa ma vad cu el (noroc ca nu am făcut niciodată asta) Îl iubeam asa ca ii acceptam toate prostiile. Fetelor, nu trebuie să acceptați sa va bage în cap idei preconcepute. La un moment dat m am despărțit de el după ce mi a trimis dick pick:)
Eram adolescentă când s-a întâmplat. Eram într-o relație, care pe urmă s-a terminat, dar păstrase poze nud cu mine. Le-a împărtășit cu următoarea lui iubită și cu prietenii lui, iar pe urmă le-au răspândit în mai toate locurile unde puteau să ajungă, iar ei mă amenințau că le vor trimite părinților mei. Făceau mișto de corpul meu, iar umilirea nu s-a sfârșit acolo.
În timp, lumea a uitat și nu am mai păstrat niciun fel de legătură cu acei oameni. Dar am și acum insecurități legate de corpul meu, provocate de ce s-a întâmplat atunci. Sunt convinsă că nu sunt singura care a trecut printr-o astfel de experiență, dar se poate ieși cu bine și din asta. Un psiholog bun poate face minuni!
Eu am multe povesti, dar voi vorbi despre cea mai dureroasa care ma facut sa imi pierd increderea in oameni. Aveam pe internet doua prietene apropiate ce le spuneam intimitatile mele, le spuneam secretele mele, greselile mele. Una dintre acele greseli a fost ca m-am lasat intimidata de un tip incat i-am trimis o poza nud cu mine. Le-am zis de chestia asta cautand prin ele compasiune ca intre fete, iar una dintre ele ma tradat. Si-a facut un cont fake si a zis tot mamei mele abuzive (ceea ce ele stiau ca ea e foarte stricta) si a spus-o si intr-un mod incat sa se inteleaga ca eu m-as prostitua online ceea ce nu este adevarat.
A mai pus paie pe foc si cu ss-uri de la story-urile mele de pe instagram, story-uri facute la caterinca dar care intr-un context nepotrivit pare altceva.
Nici in ziua de azi nu stiu care dintre ele a fost, faza e ca desi le-am blocat pe amandoua abuzatoarea inca ma hartuieste pe tellonym, tot cu anonimat. Spunandu-mi ca sunt urata cu spume, ca fac catfish editandu-mi pozele si tot felul de amenintari.
Imi si urmareste toate activitatile de pe internet: facebook, instagram, tellonym, tiktok nu conteaza, imi critica orice postez si arunca cu rautati.
De curand am trecut printr-o situatie deloc placuta pentru mine. Dupa un act de intimitate, am fost fotografiata goala, iar poza mea a ajuns in inboxul prietenilor lui. M-am simtit neputincioasa, mica, rusinata si vinovata ca m-am pus intr-o astfel de situatie.
Sentimentul de vinovatie nu a trecut. Rusinea provocata si faptul ca pot sa rada pana la urma de corpul unei femei, nu doar ca te ingrozeste, insa iti provoaca o repulsie pe care o resimti fizic.
A trecut o luna de atunci, insa am impresia ca doar ieri s-a intamplat totul.
Va felicit pentru initiativa si derularea acestei campanii!
Am iubit un bărbat care mi a făcut foarte mult rău. Am avut o relație care a durat doi ani de zile, timp în care m a traumatizat psihic. Nu avea încredere în vorbele mele, credea ca il înșel. Îmi era frica de el. O singura data a ridicat palma la mine, dar nu m a lovit, în schimb mi a vorbit urat de foarte multe ori și ma amenința atat de mult încât îmi era frica sa mai ies din casa.. Nu știam ce înseamnă o relatie toxica pana când am trecut eu prin aceasta și am văzut cât de greu este sa renunti la un om pe care il iubești dar care te raneste cu ușurință. M a lasat cu multe traume și acum îmi e frica sa mai am încredere în cineva nou, de frica, ca ar putea sa se intample la fel ca și cu el.
Aveam 15 ani când s-a întâmplat, trebuia să fie o „joacă” între mine și o „bună” prietenă de la vremea aceea, dar s-a sfârșit cu 2 ani de bullying, șantaj, amenințări și urme adânci pe care încă le vindec după aproape 4 ani. Totul a început când eu cu acea „prietenă” ne-am pozat fără haine, încercând să reproducem anumite poze de pe internet. Totul trebuie să rămână o joacă între 2 adolescente care își exploram modul în care li s-a dezvoltat corpul, însă ea le-a dat mai departe fără acordul meu. La scurt timp pozele mele erau peste tot, de la cei din orașul meu, liceul unde urma să intru până la orașe din mare parte din județul unde locuiesc. S-au făcut și conturi de instagram unde erau postate acele poze, alături de descrieri jignitoare, mesaje care imi sugerau să mă sinucid și bârfe despre mine care nu erau adevărate, cum ar fi faptul ca întrețin relații sexuale în schimbul banilor. Conturile nu au fost cea mai rea parte, oricum urmau să fie șterse pentru nuditate, dar treptat a apărut și șantajul. Primeam mesaje de amenințare de la bărbați de peste 20 de ani, mesaje precum „Dacă nu faci sex cu mine îi voi da pozele surorii tale”, „dacă nu imi faci sex oral te prind pe stradă și te rup cu bătaia, mai dau si pozele mult mai departe”, „A, nu vrei sa ne vedem? Păcat de poze!” Mereu am reușit să îi confrunt, se panicau când îi mințeam că tata de polițist. Alor mei nu le-am zis, știam că nu ar fi înțeles și nu m-ar fi ajutat. Treptat totul s-a încheiat, dar toată povestea asta a lăsat urme adânci, mereu când cunosc pe cineva ma intreb daca stie, ori dacă o să își mai dorească să fie în preajma mea dacă v-a afla. Iar asta îmi dă constant o stare de anxietate. Dacă și tu treci prin asta, te rog, nu te lasa șantajată!
Am fost intr-o relație la distanță timp de 1 an și 6 luni. Frica de a nu-l pierde, m-a făcut să ii trimit anumite poze. Da știți la ce fel de poze mă refer. Țineam la el extrem de mult, îl iubeam pot spune. Până când m-a înșelat și și-a bătut joc de mine legându-se de felul în care arăt. În acest fel, mi-am pierdut toată încrederea în mine. Țin să menționez faptul că eram minoră pe atunci și el mă amenința, spunându-mi că trimite acele poze părinților mei. Aceast lucru mă bântuie și acum, după 2 ani de la acea întâmplare. Nu am putut face nimic, nu am putut acționa. Mă ciocneam de teama de a nu fi judecată. Uneori, încă mă gândesc cum de am putut fii atât de naivă. Acum, încă încerc să trec peste. Nu sunt 100% vindecată.
In toiul noptii, in timp ce dormeam, sotul meu imi verifica adesea telefonul. Uneori imi dadeam seama dupa mici indicii care il dadeau de gol, dar existau si situatii in care chiar el insasi imi destainuia. Eram o femeie complet loiala; totusi, exprimarea `Multumesc pentru ca m-ai ascultat, realmente m-am racorit…` adresata unei prietene care imi era confidenta m-a plasat exact pe podiumul lesbianismului. Nimic mai absurd despre mine.
Violenta digitala a continuat, iar trei ani mai tarziu m-am trezit intr-o relatie de abuz dus la extreme din toate punctele de vedere: fizic, religios, material, intelectual, dar, mai ales, psiho-emotional.
Toate astea sunt astazi lupte crancene pe care, de cele mai multe ori, le pierd cu mine insami. Insa cred ca tarie in eliberare, in libertate.
E ok ce simti!
Am avut un tip care și-a făcut un an de zile conturi noi pe social media ca să mă amenințe, să-l amenințe pe partenerul meu de la vremea aceea, că e un urât și că nu mă merită, doar pentru că i-am spus că nu vreau să ies la o cafea cu el. I-am spus foarte politicos asta. Am avut un tip care mi-a spus din prima că dacă nu mă văd cu el în seara aceea, se sinucide. Pur și simplu, bună pe Facebook și apoi chestia asta. I-am spus că sper să nu facă ceva nasol și că sper că o să fie safe și i-am dat block. Am tremurat 2 zile după acel mesaj.
Aveam 17 ani , eram in clasa a 11-a si am cunoscut un baiat pe net . A fost prima mea iubire …..A fost o relatie frumoasa pana sa imi ceara poze si filmulete in anumite ipostaze .Eram indragostita de el , iar eu i-am trimis , credeam ca e ceva normal , dar el in loc sa le pastreze pentru el a trimis la toti prietenii mei , acestia criticandu-ma .Ma simteam ca ultimul om.Ai mei mi-au recomandat un psiholog , iar doamna respectiva mi-a spus sa nu pun la suflet tot ce imi spune lumea, pentru ca ei doar asta stiu , sa critice fata, ca ea e de vina , baiatul nu…..
Cand eram in clasa a 7-a fostul meu iubit a trimis o poza cu mine fara sutien pentru a se razbuna. Poza nici macar nu fusese facuta de mine si era o captura de ecran facuta fara stirea mea in timpul unui apel video. Dupa ce m-am despartit de el a trimis poza colegiilor de clasa si astfel s-a raspandit. Un an mai tarziu, in clasa a 8-a, am fost chemata la directoarea scolii deoarece auzise de poza. Dupa ce am vorbit cu ea nu am mai fost amenintata si lucrurile s-au linistit, insa niciodata nu m-am simtit mai umilita decat atunci. Acum sunt in clasa a 11-a, am 17 ani si inca imi e frica sa nu fiu recunoscuta din acea poza. Nu stiu cate persoane au vazut poza si nici in telefonul cator persoane inca este si gandul asta inca ma tine treaza noaptea uneori, in special cand intalnesc persoane noi. Imi amintesc cat de greu mi-a fost sa ma uit in oglinda dupa intamplare si cat de multa ura de sine mi-a adus. Ura de care inca nu am scapat si de care nici nu stiu cand o sa scap.
Am ezitat sa scriu, dar vazand celelalte povesti am prins curaj sa scriu si eu, cu gandul la alte fete care pot invata din ce am trait eu. Recunosc ca am ezitat pentru ca nu am trecut de tot peste acel episod din viata mea, inca incerc sa fac fata si sa las in urma. Este vorba despre ceva ce mi s-a intamplat in adolescenta. Am crezut ca traiesc ce orice adolescenta viseaza. O scoala buna, prieteni de gasca, un iubit care imi parea extraordinar – grijuliu, atent, rabdator am zis eu. Am crezut fiecare cuvant pe care mi l-a spus, si-a tesut incet panza in jurul meu, pana am cedat sa avem relatii intime. Ce n-am stiut a fost ca instalase o camera cu care ne-a filmat. In cateva zile deja stiau colegii mei, s-a laudat baietilor din clasa, a inceput sa faca glume pe seama mea in fata colegilor. Prin liceu, pe grupurile de whatsapp au inceput sa circule poze cu mine. Nu pot sa spun ce glume si ce comentarii s-au facut, cate jigniri si cuvinte urate mi-au fost adresate. A fost o perioada in care am vrut efectiv dispar din lumea asta. Ca si cum eu eram de vina pentru asta. Nimeni nu a aratat cu degetul pe fostul meu iubit. Profesorii nu m-au sustinut, au inceput sa ii cheme pe parinti la scoala sa le ceara sa ma mute. Parintii mei s-au jenat, nu am stiut ca putem merge la politie, nimeni nu ne-a invatat. Eram eleva in liceul cel mai bun din orasul nostru, ai fi zis ca acolo copiii sunt mai educati, mai evoluati, profesorii mai informati si mai apropiati de elevi. Dar profesorii nu vroiau decat performanta scolara, prea putini erau interesati cine erai tu ca om. Si mai conta si prestigiul scolii. Nimic nu putea murdari bunul renume al scolii, al lui “la noi nu exista asa ceva, avem copii olimpici”.
Au trecut 4 ani de atunci si inca ma lupt sa am incredere in cei din jurul meu, imi tot repet ca nu toti oamenii sunt la fel, dar e complicat. Urmele care au ramas se sterg foarte greu. As fi vrut sa ma fi sprijinit cineva atunci, sa mi se faca dreptate. Uneori ma gandesc ca acele poze pot aparea din nou, ca cineva le-a pastrat.
Eu si sotul meu ne-am casatorit din dragoste. De fapt fostul sot. Pana la urma am divortat. Nu am mai suportat sa ma controleze la fiecare pas, cu cine sunt, cu ce fac. La inceput aparea din senin pe unde eram. Imi zicea ca era prin zona si ca se bucura ca a dat de mine asa, din intamplare. Am crezut ca iubirea noastra ne facea sa ne intalnim mereu. O colega mi-a spus ca nu e normal. Mi-a povestit ca sotul ei o urmarea la fel, avea ceva instalat pe telefon. La inceput am zis ca mie nu mi se poate intampla asa ceva. Dar dupa o vreme am inceput sa imi pun intrebari pentru ca eu inchideam locatia si gaseam din nou deschisa. Nu stiu daca era ceva, nu am stiut unde sa intreb, asa ca amfost la un magazin unde reparau telefoane si m-au ajutat si am resetat telefonul. Nu ne-am mai intalnit din intamplare, dar am inceput sa avem apeluri video pe whatap din ce in ce mai multe si mai lungi si era la fel, cu cine sunt, ca ce fac, dar sa vada si el unde sunt. A inceput sa fie nervos, sa ne certam, imi cerea sa ii zci pe unde umblu. Ma deranja si la serviciu, sefa mea a inceput sa imi faca observatie. N-am mai putut suportat, am zis ca asta nu e dragoste. Ma bucur ca nu am avut copii cu el, pentru ca altfel nu stiu daca aveam curaj sa il parasesc.
Am zis sa va povestesc si eu o situatie care poate ii ajuta pe alti sa ia atitudine. Cand eram in clasa a saptea, niste colegi au facut un grup de whatsapp privat in care radeau de cativa colegi care erau altfel decat noi. Radeau, puneau poze photosopate cu injuraturi si alte cuvinte urate. De exemplu, au ras de o colega de-a noastra, care era mai mare… au pus capul ei peste un corp de balena. La mine a ajuns ca mi-a trimis-o un alt coleg. N-am stiut ce sa fac. Pana la urma, un parinte a gasit grupul cand a verificat telefonul si a dat alarma, cum au zis colegii mei. A fost scandal mare in scoala, colegii care au fost in grup au avut nota scazuta la purtare. Nu stiu daca colegii de care radeau au vazut vreodata ce era pe grupul ala, dar eu cred ca da. Acum ca sunt mai mare, imi dau seama ca daca ziceam ceva cand am primit poza aia, poate ii opreau mai repede. Oricare poate fi in situatia asta.
Am patit-o si eu. Am cunoscut pe Facebook un baiat dragut. El mi-a cerut prietenia. In poze arata dragut si am zis ca nu are ce sa se intample, doar nu avea cum sa imi faca rau de la distanta. Insa dupa o perioada a devenit insistent, ca sunt frumoasa, sa ii dau poze in privat cu mine sa vada daca toata sunt frumoasa, asa zicea. Imi trimitea si cate 50 de mesaje pe zi. M-a speriat insistenta lui, insista sa ii dau si numarul de telefon. La un moment dat a devenit si vulgar. Am zis ca deja e prea mult si l-am scos dintre prieteni, dar tot a continuat sa imi dea mesaje. L-am amenintat ca il dau la politie si l-am blocat. Multe zile am stat stresata ca o sa primesc mesaje, imi deschideam mesageria ingrozita ca o sa gasesc ceva iar. De fapt nu suntem asa de in siguranta, poate doar fizic, ca emotional asa ceva te afecteaza..
Si in liceul in care invat eu au fost mai multe fete care au patit asa ceva. Iubitii lor le-au cerut poze intime sau sa faca schimb de poze. Doar ca unii se lauda la colegi, la ceilalti baieti zic, ca cica ei sunt smecheri si uite ce au obtinut. Sunt si fete si baieti care zic ca e normal, nu inteleg ca nu e in regula. Eu nu o sa imi dau asemena poze nimanui, la ce am auzit in jurul meu si ce jigniri au primit fetele, nu vreau asa ceva.
Cand mi s-a intamplat ca niste colegi sa rada de mine ca sunt gras si sa imi tot trimita poze cu elefanti cu numele meu, profesori doar i-au mustrat, nici macar nu le-au scazut nota la purtare cum a spus George in mesajul lui. Au zis ca a fost doar o joaca de copii care nu au gandit prea mult. Stiu ca am probleme cu greutatea, mi-e si asa greu cu asta ca sa mai rada si altii de mine. Mi-a fost greu dupa aia la scoala . Parca totat lumea era cu ochii pe mine, ca si cum eu eram vinovat sau meritam pozele alea. As fi vrut mai mult suport din partea profesorilor, cu consilierul scolii m-am vazut de 2 ori si cam atat. Parintii au putut doar sa faca sesizare la directoare. Daca adultii ar fi mai atenti si nu ar zice ca e joaca de copii, cred ca multi copii nu ar mai fi umiliti asa.
Am trait si eu o astfel de experienta care a lasat multe urme. Am vrut sa divortez pentru ca nu mai puteam cu bataile si certurile. Atunci mi-a aratat niste poze pe care mi le-a facut fara sa stiu cand faceam baie. A zis ca daca indraznesc sa il parasesc, sa il fac de ras in fata prietenilor ca il lasa nevasta, o le trimita la mine la serviciu, sa vada si colegi mei. M-am speriat, stiam ca e in stare de asa ceva si o perioada nu am mai zis nimic de divort, dar bataile au devenit tot mai rele. Intr-o seara m-a batut asa de tare ca am ajuns la urgenta cu capul spart si splina rupta. Atunci am zis ca orice ar fi, poate sa arate oricui ce vrea, eu la el nu ma mai intorc. Am avut mare noroc cu politistul care s-a ocupat de dosarul meu, a fost amabil si tot timpul mi-a vorbit frumos, nu m-a luat in ras cum a facut un alt politist cand am vrut sa mai depun plangere. A trimis dosarul la tribunal si acum fostul sot face inchisoare. La inceput mi-a fost rusine sa le spun politistilor de poze, cum as fi putut sa ii lasa sa le vada, dar pana la urma le-am zis. Nu cred ca a mai apucat sa dea cuiva pozele, dar nu stiu ce s-a intamplat cu ele ca politisti nu au gasit nimic in telefonul lui. Inca mi-e teama ca ar putea sa le foloseasca.
Eu aveam aproape 16 ani, cand l-am cunoscut pe fostul meu iubit. Eram la liceu, aveam multa libertate din partea parintilor. Colegele ma invidiau ca am un iubit mai mare, pentru avea 26 de ani si ma simteam importanta ca venea si ma lua cu masina de la scoala. Cine mai era ca mine? Parintilor nu le-am spus. Nici pana acum nu stiu de ce, pentru ca intotdeauna am fost apropiati. Relatia cu iubitul meu era una normala, ziceam eu, ne plimbam, ieseam la terasa. A fost o fata care mi-a zis sa am grija, ca stie ca a avut probleme cu politia, dar am zis ca e doar invidioasa. Parca eram oarba, as fi facut orice mi-ar fi cerut. Imi zicea cat de frumoasa sunt si cred ca de asta l-am lasat sa imi faca poze mai intime. Imi zicea ca e normal intre doi iubiti asa ceva. Aveam colege de scoala care faceau la fel. Cel mai mare soc l-am avut cand am aflat ca a fost arestat pentru distribuire de pornografie sau asa ceva. Politia il urmarea de ceva vreme. Erau si pozele cu mine puse pe niste siteuri. A fost o perioada urata de tot, a devenit totul un cosmar. Toata lumea imi punea intrebari. Au vazut atatia pozele cu mine. Simteam ca vreau sa mor. Eu am fost vinovata doar pentru ca am crezut ca ma iubeste. Acum pot vorbi despre asta, ma ajuta ca merg la psiholog. Acolo invat sa am din nou incredere, sa inteleg ce s-a intamplat. Am inteles ca niciodata nu va fi sigur ca pozele alea nu vor reaparea daca cineva le-a pastrat. Sper ca ce am povestit sa ajute alte fete sa nu traiasca un asemenea cosmar.